O criza morală prin imoralitate! o criză spirituală prin lipsa lui Dumnezeu!

“Nu toți cei care zic Doamne Doamne, vor intra în Împărăția lui Dumnezeu”. (Sf.Evanghelie).

Cuvântul rugăciune, deseori stârnește în creștini căldură interioară a sufletului, atenția minții, tresărirea sufletească, luare aminte, smerenie, umilință, evlavie, credință și apropiere de Dumnezeu. Astăzi în zilele noastre, cuvântul rugăciune deșteaptă irascibilitatea în masele de credincioși amatori și în creștinii de duminică, este socotită o obligație obositoare, o îndatorire plictisitoare, obicei medieval, mod de spălare a creierului, motiv de lectură obligatorie fără atenție, timp pierdut, vorbe înșiruite fără rost și multe alte cuvinte nepotrivite atribuite lucrării rugăciunii. În fapt, ce este rugăciunea?  “Împărăteasa tuturor faptelor bune”. (Filocalia).

Dacă ne gândim că toate se împlinesc în lume sub pronia și porunca lui Dumnezeu, avem nevoie de rugăciune și credință în fiecare clipă a vieții. Tot ce este făcut fără rugăciune se surpă nu dăinuie, începând cu viața personală, familia, gospodăria și inclusiv pruncii de astăzi, oamenii de mâine. Mama în general este izvorul moral și spiritual, în cazul în care nu primează cariera, stima de sine, imaginea sau conturarea personalității în societate. Lipsa rugăciunii, este primul semn al crizei spirituale, prezența rară la Sfânta Liturghie, abandonarea postului, curățirea de păcate și lipsa de Euharistie. Într-o lume grăbită nu contează cele sufletești, contează imaginea, cardul, casa, mașina, reputația, CV-ul și cariera, Dumnezeu este demult uitat prin multe alte lucruri depășite într-o epocă modernă. Evlavia de odinioară a românului cuminte, așezat și molcom, este umbra unui vis demult uitat. Liniștea casei, pruncii rugători, cartea de rugăciune și lumânarea de ceară amestecată cu mireasma de tămâie sunt scene rare de peliculă cinematografică, pe care rar le mai vedem chiar și în lăcașul de cult, sau în chilia monahului actualizat, cu obiceiuri noi și serioase, nu rătăcind între slovele Ceaslovului, a Psaltirii și Acatistierului. Televizorul, telefonul performant, calculatorul și orice tehnică modernă au furat demult pe Dumnezeu din mintea creștinului actual.

Spiritualitatea adevărată înseamnă să-ți faci timp pentru ai povesti lui Dumnezeu din viața și problemele tale. Astăzi vedem o lume obosită psihic, aglomerată sufletește, măcinată de boli și patimi nestăpânite, subjugată câștigului urât, slugă a materie aglomerate haotic în bogății nefolositoare, dar gârbovită de muncă și secătuită de sclavia modernă a tehnologiei. Încotr-o ne putem îndrepta fară Logosul lui Dumnezeu din veci? Unde poate ajunge o lume subrezită moral, care cultivă imoralitatea în diverse ideologii hedoniste și hazardiste?

„Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi folosesc”. spune Apostolul Pavel (Epistole). Mă intreb retoric, dacă nu toate îmi folosesc și nu toate mă înalță spre o perfecțiune a desăvârșirii ca persoană, ca om, ca valoare umană, ca și creștin, ca și intelectual, ca și personalitate a propriului meu principiu și standard, oare criza nu începe cu mine?  Nu eu sunt cel care am provocat criza tuturor lucrurilor?  O criza morală prin imoralitate, o criză spirituală prin lipsa lui Dumnezeu, o criză economică dorind mai mult decât îmi este necesar, o criză culturală promovând non-valoarea, o criză intelectuală prin lipsa de interes și perseverentă intelectuală, prin lipsa studiului, o criză socială și juridică prin actele de deligvență din lipsa educației și prin lipsa de comunicare. O criză interioară pâna la depresie din plafonare personală și lipsă de voință, ucidere lentă până la sinucidere, toate din lipsa încrederii în Dumnezeu, acestea toate ducând la criza globală, în paradigma în care trăim, într-o lume fără Dumnezeu, fără modele, fară standarde, fară reguli de joc în școala vieții și a muncii.

Președinte AFT

 Col(rz) Dorina Ciornei