Natura – o dimensiune a educației a tinerilor pentru o viață activă
Proiect inițiat de Asociația Familia Tradițională și finanțat de Primăria municipiului Iași.
Ediția a II-a.
Ziua 1 – partea I
“Pământul este sursa noastră de viață, căminul nostru, dar și nestematul tuturor generațiilor trecute și viitoare.”
În partea de început a primei zile a proiectului tinerii participanți au avut bucuria de a-l asculta pe domnul prof. univ. dr. Gurlui Silviu din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza din Iași”, dumnealui a susținut prelegerea cu titlul: “Pământul este singura noastră casă. Ar putea omul să o distrugă?”
Întâlnirea cu domnul profesor a reprezentat prilejul perfect pentru ca tinerii sa înțeleagă implicațiile problemei poluării in viața de zi cu zi și să mediteze asupra unor soluții, atât individuale cât si colective, pe care le-ar putea implementa în vederea unui viitor cât mai curat. Responsabilitatea schimbării în bine este a tuturor, însă revine cu precădere generațiilor tinere!
Ziua 1 – partea a II-a
Doamna psihoterapeut Maria Roman a fost alături de noi in cea de-a doua parte a zilei, susținând un dialog antrenant cu participanții pe tema autocunoașterii și dezvoltării personale.
„Dacă te schimbi tu, vei schimba lumea. Dacă schimbi modul cum gândești atunci vei schimba și modul cum simți și ce acțiuni întreprinzi.”
Ziua 2 – partea I
Vârsta adolescenței înseamnă un timp al schimbării și implicit al provocărilor. Pentru a răspunde tuturor întrebărilor venite din partea tinerilor doamna profesor universitar doctor Monica Holicov a fost în prima parte a zilei alături de noi. Prin tact profesional și prin răbdare curiozitățile tinerilor au fost în cea mai mare parte împlinite. Dialogul a fost centrat pe noțiunile de bază din domeniul educației sanitare: norme de igiena corporală, metode de prevenire și evitare a bolilor cu transmitere sexuală, și cel mai important, pericolul începerii premature a vieții sexuale.
“Responsabilitatea sexuală în tinerețe este ca un semn de maturitate care ne ghidează prin valurile incerte ale dorințelor și alegerilor, asigurând că iubirea și respectul rămân mereu în prim-plan.”
Ziua 2 – partea a II-a
Qwan Ki Do
De la partea teoretică a educației pentru sănătate tinerii participanți au trecut la exercițiul practic printr-o sesiune de Qwan Ki Do, activitate sportivă care îmbină armonios disciplina, curajul și perseverența. Qwan Ki Do este o modalitate excelentă pentru practicanți să se conecteze cu propriul corp și să-și îmbunătățească încrederea în sine. Astfel, Qwan Ki Do nu este doar o artă marțială, ci și o cale de dezvoltare personală.
Membrii clubului Dao din Iași au fost cei care ne-au îndrumat în această experiență, iar doamna instructor Tătaru Irene nu a ezitat să împărtășească cu tinerii participanți chiar și unele dintre mai dificile tehnici spre a le testa capacitatea de învățare.
Tot în ziua 2- partea a II-a o tema interesantă
“Evoluția relației dintre om și natură”, a fost prelegerea susținută de către asist. univ. asoc. dr. Dalban Marian, cadru didactic al Facultății de Filosofie și Științe Social Politice din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cu ocazia acestei întâlniri tinerii participanți au avut șansa de a aprofunda perspectiva conexiunii dintre om și natura în cheie socială, politica și istorică.
Ziua 3
„O zi a tinerilor pentru tineri”
Ziua de astăzi a început în plină energie și entuziasm cu activitățile sportive de „team-up”, vibe-ul perfect pentru a intra in dinamica atelierelor susținute în mod exclusiv de către tinerii care fac parte din comunitatea noastră de voluntari.
Terapeut și specialist în kinetoterapie, Cosmin Brătuleanu a fost cel care a dat startul printr-o dezbatere intitulată: „Cum spunem nu viciilor?”. Tinerii participanți și-au învins frica și timiditatea recunoscând realitatea viciilor uzuale, precum dependența de Social Media, în viața fiecăruia dintre noi, după care au propus soluții pentru prevenirea efectelor pe termen lung a utilizării neresponsabile a tehnologiei și pentru menținerea autocontrolului într-o lume dominată de consecințele digitalizării.
La fel de interesantă s-a dovedit și discuția ulterioară, centrată pe tema: „Voluntariatul, o investiție pentru viitor.”. Andreca Teotim, managerul organizației „Iași pentru viață”, specialist care activează și în domeniul dreptului civil, și-a împărtășit experiențele personale din viața de voluntar, fapt pentru care tinerii au conștientizat valoarea reală a voluntariatului; în special datorită oportunităților de carieră pe care această activitate le creează precum și a prilejului de a realiza conexiuni cu persoane valoroase în vederea unui viitor mai bun.
Pentru a-ți găsi pacea interioară și echilibrul este nevoie mai întâi să știi care sunt principalele cauze imediate ce perturbă mintea și ne epuizează psihic pe fiecare dintre noi. Sergiu Beligan, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a fost cel care a vorbit cu tinerii despre înțelegerea fenomenelor psihologice care stau la baza experiențelor senzoriale prezente în mediul on-line, experiențe ce ne solicită atât de mult voința și capacitatea de concentrare, încât în mod real ne împrăștie liniștea lăuntrică. Participanții au fost interesați să audă despre modalități de a depăși procrastinarea, frica de omisiune sau „FOMO” (fear of missing out) și infinite scrolling-ul, fenomen specific platformelor ca Tik-Tok sau Instagram.
Ziua s-a încheiat cu o scurtă povestire cu înțeles profund, un mesaj de incluziune socială și un apel la toleranță lansat de către doamna profesor Pleșcan Geta, mediator școlar și asistent social, profesor de limba rromani, istoria și tradițiile rromilor.
Suntem profund convinși că ziua de astăzi a fost cu adevărat consacrată tinerilor, reprezentând un moment plin de frumusețe și inspirație atât pentru corp, minte cât și pentru suflet.
Ziua 4
🌿 O Nouă Zi, O Nouă Provocare – Descoperă Împreună Calea Naturii! 🌄
Începem fiecare zi ca pe o pagină nouă, gata să scriem povestea noastră cu curaj și determinare.
Am petrecut o zi incredibilă în aer liber, explorând natura și descoperind noi modalități de a ne conecta cu mediul înconjurător. Activitățile din cadrul acestei experiențe au avut un impact profund asupra noastră, făcându-ne să ne simțim cu adevărat integrați în peisajul natural.
Membrii ONG-ului „Salvați Copiii” au fost alături de noi în prima parte a zilei printr-o sesiune de activități „TeamUp”, exerciții bazate pe îmbunătățirea comunicării și a abilităților interpersonale, consolidarea echipei și aducerea stării de bine. Pentru copii și adolescenți, TeamUp înseamnă mai mult decât activități – e despre echilibru emoțional și socializare autentică.
Am avut onoarea să ascultăm cuvintele pline de inspirație ale invitatului nostru special, Dl. General maior doctor Vasile Roman, într-un cadru deschis, în mijlocul naturii. Un lider autentic și un mentor remarcabil, el ne-a dezvăluit condițiile obligatorii pentru atingerea succesului în viață: ordine, disciplină și perseverență. Într-un mediu în aer liber, am învățat cum să ne stabilim obiectivele de dezvoltare personală și să lucrăm către ele, simțindu-ne într-o evoluție autentică.
Spre mijlocul zilei, împreună cu noi a fost doamna Anda Elena Pintilie, specialistă în jurnalism și în științe socio-umane, parte a echipei Doxologia Media. O persoană minunată, care pe blogul personal, se prezintă în cuvinte simple: “Sunt mamă, femeie în carieră. Sunt fiică și soră, cu roluri variate ca cumnată, mătușă, verișoară, nepoată, vecină, colegă și prietenă. Și, nu în ultimul rând, sunt creștină.” Alături de ea am explorat conceptul de prietenie cu sine și cu ceilalți. Am fost provocați să ne punem întrebări profunde: Cine este cel mai bun prieten al nostru? Suntem noi cei mai buni prieteni ai noștri? Cu introspecție și dialog, am găsit răspunsuri care ne-au condus către o mai bună înțelegere atât a relațiilor cu ceilalți, dar mai ales a relației cu noi înșine.
Ziua petrecută în natură și-a încheiat cursul cu entuziasmul insuflat de instructorii militari din Batalionul 151 Infanterie “Lupii Negrii”, parte a Brigăzii 15 Mecanizate Iași. Prin prezentarea lor captivantă, ne-au oferit o perspectivă concretă asupra importanței pregătirii pentru a supraviețui în situații critice. Noțiunile introductive, materialele și metodele de acțiune au fost aduse în fața noastră printr-un format interactiv, unde fiecare tânăr a avut ocazia să exploreze și să experimenteze soluții pentru situații ipotetice, sub îndrumarea atentă a instructorului militar.
Condițiile de orientare în teren și testarea anduranței fizice și psihice au devenit obiective cheie pentru viitoarele noastre întâlniri. Colaborarea noastră cu acești instructori excepționali nu se oprește aici, ci se va extinde și către alte contexte. Obiectivele noastre rămân solide și hotărâte.
Fiecare zi ne aduce o nouă provocare și o nouă șansă de a crește. Haideți să învățăm împreună, să ne depășim limitele și să ne explorăm potențialul în cadrul acestei frumoase călătorii.
#ProvocareaZilei #ExplorareNatura #DezvoltarePersonală
Ziua 5
🌟 Sfârșitul unui drum, Începutul unei realizări! 🌄
Cu inimile pline de bucurie, ajungem la momentul încheierii proiectului nostru! Ziua din finalul proiectului „Natura – o dimensiune a educației tinerilor pentru o viață activă!” a fost inaugurată de către Dl. general maior doctor, Vasile Roman care a interacționat cu tinerii într-o ultimă întâlnire pe tema leadership-ului, intitulată: „Liderul nu se naște, se formează”.
La fel de captivant a fost și atelierul despre adicții susținut de către Andrei-Nicolae Mihai, specialist în domeniul dependențelor și consilier în cadrul „Centrului Ortodox pentru recuperarea din adicții” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Ceea ce a captivat atenția tinerilor în mod special a fost mărturia personală a oratorului care, după o luptă îndelungată împotriva dependenței de droguri, a găsit salvarea în relația cu Dumnezeu și a transformat această experiență dureroasă a dependenței într-o sursă de ajutor pentru cei care doresc să se vindece de această boală.
Continuitatea prezenței experților în domeniu a fost asigurată pe durata întregii zile, fiind accentuată prin interacțiunea pe care tinerii au avut-o cu doamna Lia Anton, manager TV Life, expertă în jurnalism, economie și business. Doamna Lia Anton a vorbit despre problema confuziei între real și imaginar care se petrece în social media. Tinerii au fost atenționați cu privire la necesitatea informării corecte, ferirea de fenomenul „Fake News” precum și despre importanța adoptării unei perspective cât mai realiste ce depășește aspectele superficiale prezentate în media.
Ziua s-a încheiat într-o notă sportivă și plină de energie, în mijlocul naturii alături de domnul instructor Lucian Liciu, antrenor de fitness, înot și zumba. Participanții din cadrul proiectului nostru au avut oportunitatea de a se alătura unei sesiuni de zumba, iar prin ritmul muzicii și mișcările antrenante a fost creată o atmosferă de bucurie și distracție. Această activitate nu doar a adus bucurie pe chipurile participanților, ci a consolidat și legăturile de comuniune și prietenie dintre ei.
Considerăm că în încheierea proiectului “Natura – o dimensiune a educației tinerilor pentru o viață activă!” obiectivele propuse de către noi au fost atinse, fapt confirmat și de către impresiile finale pe care tinerii participanți le-au oferit jurnaliștilor de la TV Life.
Exprimăm recunoștința noastră față de partenerii noștri, Primaria Municipiului Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda noastră Restaurantul Golden Stone Ciric,pentru sprijinul acordat. Transmiterea de mulțumiri și afecțiune se îndreaptă și către participanți și voluntari, cărora le suntem profund recunoscători pentru implicare! Avem încredere că în ediția viitoare vom continua să colaborăm într-un mod la fel de constructiv, oferind tinerilor noi experiențe valoroase și perspective de viață care să îi însoțească în dezvoltarea lor personală!
DOXOLOGIA.RO
Natura – o dimensiune a educației tinerilor pentru o viață activă
https://doxologia.ro/natura-o-dimensiune-educatiei-tinerilor-pentru-o-viata-activa
